Slider

Lecţie usturătoare în legislativul păşcănean, din partea celui mai în vârstă ales local. Chiar la începutul şedinţei ordinare care a avut loc vineri 30 septembrie a.c. consilierul PSD Vasile Avramiuc a avut o intervenţie surprinzătoare, ca răspuns la o apreciere făcută de consilierul PNL Claudiu Bodoasca, la adresa unor funcţionar din Primărie.

În şedinţa în care au fost dezbătute indemnizaţiile aleşilor locali, liderul de grup al opoziţiei a spus că “o parte din aparatul de specialitate al primarului a devenit analfabet – funcţional” pe motiv că au argumentat necesitatea şi oportunitatea aprobării proiectului în cauză.
În replică Vasile Avramiuc şi-a cerut scuze în numele Consiliului Local de la funcţionarii publici jigniţi de consilierul Bodoasca dar şi pentru alte aprecieri la fel de agresive de pe reţelele de socializare făcute de un alt liberal, la adresa PSD.
Cei în cauză nu au spus nici un cuvânt.

Mai mult, peste câteva minute de la această intervenţie consilierul Claudiu Bodoasca şi-a menţinut aprecierile la adresa funcţionarilor din Primărie,  cu un alt exemplu de proiect de hotărâre. El a contestat legalitatea transferării unor fonduri din trimestrul 3 în trimestrul 4 la Clubul CSM Paşcani, pentru acoperirea unor cheltuieli.

Consilierul liberal a fost din nou contrazis atât de secretara administratiei locale cât şi de directorul Economic al Primăriei. Cei doi functionari au arătat că astfel de transferuri sunt legale, cu atât mai mult în situaţia în care nu s-a solicitat o majorare a bugetului.
Menţionăm discuţiile contradictorii între consilierii păşcăneni sunt tot mai dese, din motive politice. De multe ori proiectele de hotărâre şi documentele justificative sunt puse sub semnul întrebării de consilierii din opoziţie iar răspunsurile funcţionarilor sunt privite cu neîncredere şi înlocuite cu opiniile personale.

loading...