Slider

Investim în educație!  O nouă grădiniță la standarde europene în Poiana, Deleni

 În timp ce în unele localități se închid grădinițele, în comuna Deleni s-a dat în folosință o grădiniță modernizată și reabilitată. La evenimentul de inaugurare au fost prezenți inspectori școlari, administrația locală, elevii și părinții alături de un sobor de preoți care a oficiat slujba de sfințire a locației. Aceasta are 4 săli de clasă, băi moderne, holuri mobilate modern și o sală de sport utilată corespunzător ce va fi folosită și de școlarii de la unitatea de invățământ Poiana. Deschiderea a avut loc în prima zi de școală, 11 septembrie.

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT

O grădiniță din comuna Deleni din apropiere de Hîrlău a fost inaugurată în prima zi de școală în prezența a sute de elevi, părinți, oficialități și preoți.

Clădirea construită în anul 1978 începuse să se degradeze, iar administrația locală a luat decizia ca aceasta să fie consolidată, reabilitată, modernizată și dotată corespunzător. În prima zi de școală, pe 11 septembrie a avut loc festivitatea unde au participat inspectori de la ISJ Iași, alături de administrația locală, profesori, părinți și elevi.

Primarul comunei, Dumitru Prigoreanu a adresat câteva cuvinte publicului și îndeamnă părinții să trimită copii la școală pentru că administrația locală investește în educație.

Clădirea arată așa în aceste momente datorită unui proiect accesat de administrația locală cu valoare de 119 mii euro din fonduri europene și bani de la Primărie pentru dotările necesare.

Clădirea este destinată unui număr de 70 de prichindei, de la grădiniță, clasa 0 și clasa I.  De asemenea, peste o sută de elevi de la Școala Poiana au acces la sala de sport din incinta noii grădiniței.

Deschiderea noului an școlar în noua clădire i-a așteptat cu manuale pe masă. Elevii și părinții fiind bucuroși de ceea ce au găsit. De asemenea toți cei prezenți au fost primiți cum se cuvine, cu pâine și sare de către copii îmbrăcați în haine populare.

La eveniment a participat și inspectorul școlar Alla Apopei care a lăudat administrația locală pentru reușitele din comună și mai ales pentru faptul de cum arată școlile de aici, puse la punct.

Tot în cadrul acestui eveniment, directorul unității de învățământ a oferit câte o distincție de merit și mulțumire pentru susținerea învățământului, primarului Prigoreanu și reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Și investițiile în comună nu se termină acum, administrația locală amintește de proiecte de construcții și modernizare ce sunt în derulare. De pe listă nu lipsesc toate școlile și grădinițele de pe raza comunei, dar și de inaugurarea unui corp de școală de la Maxut, în următoarele săptămâni.

Ca la fiecare eveniment de acest gen și un sobor de preoți a fost prezent la fața locului unde a oficiat o slujbă de sfințire. Alături a fost și protopopul de Hîrlău, Nicolae Crăciun.

Amintim că Deleni este o comună din apropiere de Hîrlău și are o populație de aproape 10 mii de persoane, conform celui mai recent recensământ.

loading...