7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Îmbulzează la Finanțe Locale din Pașcani pentru taxa de salubritate. Un bărbat a leșinat

Îmbulzează la Finanțe Locale din Pașcani pentru taxa de salubriatet. 

Un bărbat a leșinat

Panică la Finanțele Publice Locale din Pașcani. Din cauză problemelor de sănătate amplificate de temperaturile scăzute de afară, un bărbat care aștepta la rând pentru a depune actele pentru contractul de salubritate s-a prăbușit de față cu zeci de cetățeni care erau în acel moment în sală. A fost solicitată de urgență Salvarea iar cei prezenți i-au acordat primele îngrijiri medicale. Cozile infernale îi fac pe pășcăneni să solicitate de la administrația locală prelungirea termenului de depunere a declarației pentru taxa de gunoi. Răspunsul a venit imediat. Termenul va fi prelungit cu încă o lună de zilei.

 Serviciul Județean de Ambulanță din Pașcani a fost solicitat prin 112 de către mai mulți cetățeni care s-au așezat la rând pentru a plăti taxele și impozitele locale dar și pentru a depune actele necesare pentru taxa de salubritate.

În această după amiază, în jurul orei 12:00 un bărbat s-a învinețit la față și s-a prăbușit. Acesta în vârstă de 66 ani aștepta de jumătate de oră să depună actele. Cel mai probabil din cauza afecțiunilor de care suferă, corpul nu i-a mai rezistat.

Cozile infernale la Finanțele Publice Locale sunt de la începutul acestei luni când tot mai mulți cetățeni au aflat că trebuie să depună o declarație pe propria răspundere cu actele de identitate a familiei pentru a plăti taxa fixă la salubritate. Termenul limită era până la sfârșitul acestei luni, iar în urma incidentului, administrația locală a decis prelungirea perioadei cu încă o lună.

Menționăm că din acest an, taxa de salubritate este de 10,16 de persoană, semestrial, iar cei care nu depun actele necesare vor plăti cât pentru patru persoane, situație ce poate fi remediată la Finanțe.

Alte articole