18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Ieşenii şi-au atestat chişca şi poalele în brâu

* 84 de crescători de porci şi-au oferit marfa, însă niciun furnizor sau procesator nu a solicitat sprijin de la stat * de programul de susţinere a crescătorilor de ovine beneficiază cinci oieri, dintr-un total de 1.290 cereri depuse * Iaşul se poate lăuda doar cu nouă produse tradiţionale atestate

Potrivit Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Iaşi, crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susţinere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creşterea, îngrăşarea şi livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangaliţa către un procesator/altă persoană juridica. Astfel, la nivelul judeţului Iaşi au fost înregistrate 84 de cereri pentru categoria crescători. În schimb, nu şi-au depus dosarul niciun furnizor şi niciun procesator.

De asemenea, DAJ a transmis că în cadrul Programului de sprijin pentru tomate, în acest an sunt înscrise 255 persoane, din care 57 de beneficiari în ciclul I şi 198 de beneficiari în ciclul II. Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro/ beneficiar/ an. Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producţiei de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obţinută pe suprafaţa de 1.000 metri pătraţi.

Continuarea pe Evenimentul 

 

Alte articole