5.2 C
Paşcani
luni, ianuarie 17, 2022

Guvernul PNL nu a alocat bani pentru autostradă de la Lețcani la Pașcani, ba chiar a mutat traseul

Guvernul PNL nu știe nici azi cu ce bani și când s-ar putea construi autostrada A 8 în zona orașului Pașcani, dar a decis să mute autostrada. Asta după ce primarul PNL al Pașcaniului, Marius Pintilie, a pretins că prima variantă a traseului urma să tranziteze pășunea de la Sodomeni, exact prin mijlocul ei, făcând-o inutilizabilă pentru proiectul de parc industrial. Reamintim, lîngă Iași, mai precis la ieșirea din Lețcani, CJ amenajează un parc industrial fix lîngă un centru tehnic al A8 întins pe 10 hectare. Ce s-a putut la Lețcani – parc industrial și autostradă – nu se poate însă la Pașcani unde primarul liberal, cu ceva voturi disponibile la alegerile interne din PNL, a cerut și obținut de la Guvern mutarea traseului autostrăzii din pix.
Ce zice primarul Pașcaniului
„În urma solictărilor făcute de Primăria Municipiului Pașcani, către Compania Națională de Drumuri, au fost de acord să modifice traseul autostrăzii, care nu va mai trece prin mijlocul pășunii de la Sodomeni, fiind mutată într-un lateral al acesteia. Aștept să ajungă oficial această informare la Primărie, eu am primit-o pe Whatsapp deocamdată, dar așteptăm să parcurgem procedura normală de comunicare, iar după ce verificăm noile coordonate prin GPS pentru a vedea dacă drumul de acces la pășune rămâne liber, pentru a nu fi în situația de a face expropieri,” a explicat primarul Marius Pintilie.
Consiliul Județean Iași a solicitat încă din mandatul fostului primar Dumitru Pantazi ca municipalitatea să pună la dispoziție terenul pentru amenajarea unui parc industrial, însă până acum lucrurile nu s-au concretizat.
Activiștii proautostradă numără câte zile mai are Guvernul până să livreze ceva concret legat de A8
         ”Autostrada A8 – Au mai rămas 31 de zile!”, a anunțat joi activistul proautostradă Cătălin Urtoi.
          El susține că ”Cel mai important proiect al Moldovei este străpungerea Carpaților cu această autostradă și au mai rămas 31 de zile până la predarea SF-ului pe tronsonul Tg.Mureș – Tg.Neamt de către firma spaniolă Acciona – 7 August 2021.
          După această etapă se poate trece la initierea caietului de sarcini pentru Proiectare + Execuție pe tronsonul de munte. Fără străpungerea Carpaților dinspre Moldova spre Ardeal, NU putem spune că autostrada UNIRII – A8 există!
          Acum vom vedea dacă ministrul Drulă este dulău sau pisică .”

DE LA ACELAȘI AUTOR

Modelele de pantaloni care nu trebuie să lipsească din garderoba unui bărbat (P)

  Pantalonii sunt piese vestimentare elementare. Prin urmare, este necesar...

Cum sa transformi rezolutiile de An Nou in realitate: 3 trucuri utile

  Poate parea ca rezolutiile de Anul Nou au devenit...

Xenoboții, leac sau armă?

Xenoboţii pot vindeca boli, dar pot fi şi arme...

Studiu. Efect neașteptat al pandemiei: oamenii par mai atrăgători când poartă mască de protecție

Oamenii de știință din Marea Britanie par să fi...

Se întoarce iarna. Cod galben de vânt și ninsori la Iași și în alte județe

Mai multe avertizări meteo valabile și pentru județul Iași...