11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Fonduri nerambursabile 2018: 40 milioane euro pentru producători români de roșii

Producătorii români de roșii în sere și solarii vor putea primi și în anul 2018 ajutoarele nerambursabile de maximum 3.000 de euro fiecare, în cadrul schemei de minimis pentru tomate, cu o valoare totală de 183 milioane lei (circa 40 milioane euro) în acest an, potrivit unei hotărâri de guvern publicate joi în Monitorul Oficial.

Schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” pentru anul 2018 se finanțează din bugetul pe anul 2018.

Ca și anul trecut, programul de sprijin prevăzut de HG 943/2017, publicată în Monitorul oficial nr. 8/41.01.2018, partea I, este implementat de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).

Potențialii beneficiari sunt:

producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător
producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008
producătorii agricoli persoane juridice.
Valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an. Sumele se plătesc într-o singură tranşă.

Pentru evaluarea producției de tomate a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obținută pe suprafața de 1.000 mp.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2018“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;
Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției;
Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere;
Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Fermierii interesați și care îndeplinesc cumulativ criteriile necesare pot depune solicitari de înscriere în Program încă de la începutul anului 2018.

Potrivit Guvernului, în anul 2017, în programul pentru tomate s-au înregistrat următoarea situație:

9.350 beneficiari s-au înscris în program.
4.397 beneficiari care au încheiat ciclul I. Suma plătită beneficiarilor a fost de 59.277.715,80 lei.
3.619 beneficiari plătiți în ciclul II cu suma de 48.789.147 lei (la data de 18.12.2017).

Sursa startupcafe.ro

Alte articole