Slider

La sfârşitul săptămânii, în comuna Valea-Seacă va avea loc lansarea strategiei de dezvoltare locală a Asociaţiei Grupului de Acţiune Locală Siret-Moldova. Va fi organizata o conferinţă de presă pentru a prezenta  liniile de finanţare prin care se pot obţine fonduri europene. Din cadrul G.A.L.-ului fac parte şapte comune, peste 20 de parteneri private şi membrii din societatea civilă.

Vineri, la ora 12:00, va avea loc lansarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Asociaţiei Grupului de Acţiune Locală Siret-Moldova. Evenimentul va avea loc la Cabana Căprioară, din Valea –Seacă şi va debuta cu prezentarea grupului şi a membrilor acestui, care fac parte din mediul public, privat şi al societăţii civile.
Apoi, vor fi prezentate liniile de finanţare, prin care se pot obţine fonduri pentru activităţi agricole şi non-agricole, infrastructură socială, sprijin pentru minorităţi şi investiţii de utilitate publică pentru autorităţile locale.

Valoarea totală a proiectului asociaţiei este de peste 1.300.000 de euro, bani ce pot fi accesaţi atât de membrii grupului cât şi de locuitorii celor şapte comune membre.
Menţionăm că din cadrul G.A.L.-ului Siret-Moldova fac parte Valea-Seacă, Vânători, Todiresti, Lespezi, Hărmăneşti, Cotnari, Ceplenita, 21 de parteneri privaţi şi cinci reprezentanţi ai societăţii civile.

loading...