5.9 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Femeie agresată pentru că îşi cere drepturile. A solicitat intervenţia consilierilor

Calvarul păşcănencei care se luptă de 27 de ani pentru drepturile sale continua chiar dacă toate instanţele de judecată i-au dat dreptate. Femeia a cerut astăzi sprijinul legislativului local pentru a putea intra pe proprietatea sa. Ea a povestit aleşilor locali că a fost pusă pe fugă de cel care ocupa în mod abuziv terenul său.

După ce a câştigat toate procesele şi a primit titlul de proprietare pentru o bucată de teren de 2100 mp Olguta Astefanoaei a apelat la serviciilor unor experţi pentru a intabula domeniul şi al înscrie în cartea funciara.

A fot nevoită să sune la numărul de urgenţă 112 după ce patronul societăţii Ivirka SRL Paşcani, Emil Vârca care îl deţine ilegal i-a pus pe fugă cu ameninţări şi injurii. Ea a cerut protecţia Poliţiei Locale pentru a putea intra să facă măsurători.

Primarul municipiului a spus că va lua măsuri pentru clarificarea situaţiei. Societatea respective a cumpărat o serie de active iar terenul asfalt în zona Vatră aparţine municipalităţii. În acest sens administraţia locală urmează să încheie un contract de concesiune fără terenul câştigat în instanţă de proprietarul de drept.

Bărbatul acuzat este cercetat penal pentru lovire şi alte violente dar şi pentru tulburare de posesie. Menţionăm că Olguta Astefanoaei nu este la prima sa prezenţă în Consiliul Local. De-a lungul timpului ea a mai fost în fata aleşilor locali pentru a reclama numeroase abuzuri din partea unor functionari publici care au refuzat să îi facă dreptate.

Alte articole