More

    Emoţii pentru prichindeii de la şcoală. Mâine încep evaluările naţionale la clasele mici

    Array

    Rezultatele nu se vor trece în catalog

    De mâine, 28 mai, elevii de clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine examenele de evaluare naţională la disciplinele limba română, matematică şi limba maternă.

    Astfel, începând de anul acesta, în premieră, şcolarii din unităţile de învăţământ din România vor fi testaţi de la vârsta de opt ani. Această evaluare are rostul de a stabili nivelul fiecărei şcoli şi gradul de pregătire a elevilor pe parcursul şcolii.

    Aceste rezultate pot preconiza rezultatele şcolare de la examenele de sfârşit de etapă. Testele încep de mâine şi sunt date după model internaţional, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Iniţial, evaluările trebuiau să fie la începutul acestei luni, însă ministrul le-a amânat pentru ca elevii să poată parcurge la clasă mai multe modele de subiecte.

    Astfel, mâine va avea loc evaluarea la clasa a IV-a la limba română, pe 29 mai la matematică, iar pe 30 mai la limba maternă. Începând cu 2 iunie vor începe probele scrise la clasa a II-a cu subiectele la limba română, pe 3 iunie la limba maternăl iar pe 4 iunie la matematică.

    Ultimii vor fi elevii de clasa a VI-a, care vor da pe 5 iunie examen la limbă şi comunicare, iar pe 6 iunie, proba la matematică. Surse din Ministerul Educaţiei spun că elevii vor primi teste cu câte 20 de întrebări, care trebuie citite cu foarte mare atenţie.

    Elevii vor da testul în clasa în care învaţă de obicei, fără camere de supravegheat, iar gradul de dificultate este mediu, permiţând elevilor să rezolve fiecare lucrare în 25 de minute. Această „evaluare pe parcurs“ va avea loc la elevii din clasele primare şi gimnaziale în fiecare an.
    Sursa Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Să fim oameni, nu roboți!

    Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este cel puțin o persoană singură sau o...

    O femeie din București își caută mama. Aceasta s-ar fi stabilit în Pașcani

    O femeie din București își caută mama. Aceasta s-ar fi stabilit în Pașcani. //

    Paște fără tichete sociale pentru pășcănenii cu venituri mici! Viceprimarul Rățoi: Sunt bani aruncați pe apa Sâmbetei! Pintilie: În calitate de președinte al PNL...

    Pășcănenii cu venituri mici nu vor primi, in acest an, tichete sociale de Paste. Hotărârea a fost luată de legislativul pascanean, întrunit in ședința...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet