17.7 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Elev de la Miron Costin calificat la faza națională a concursului Made for Europe

Aflat la a  XII-a editie, Concursul National „Made for Europe„, a reunit elevi din şcolile iesene care au realizat produse în cadrul proiectelor europene derulate în anul anterior.  Faza judeţeană a competiţiei s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic „Ion Holban” din Iaşi şi a fost o valorizare a 48 de produse realizate în cadrul unor programe din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

 

De la Liceul Teoretic „Miron Costin” au participat elevi ce s-au implicat în proiectele etwinning Forest Breathes, Nature Speaks si Coding (your country) with Scratch, și anume, Gheghi Vlăduţ-Andrei de la clasa a VI-a B, Jitaru George-Ilie de la clasa a X-a D şi Lipovanu Maria de la clasa a X-a D, coordonați de prof. Emilia Coșniță. Aceştia au promovat şi valorizat experienţa pozitivă pe care au acumulat-o în derularea proiectelor de cooperare europeană, obţinând un premiu I şi două premii III.

 

Elevul Gheghi Vlădut Andrei, care a obținut Premiul I, va participa la faza națională a acestui concurs care se desfășura în perioada 11-14 aprilie 2018, la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanţa.

Liceul Teoretic Miron Costin Pascani

 

Alte articole