5.2 C
Paşcani
luni, ianuarie 17, 2022

Două eleve din Muncelu de Sus și Hălăucești, câștigătoare la un concurs de creație

Doua eleve din comunele apropiate municipiului Pascani au reusit sa castige premii importante la un concurs de creatie, in mediul online, organizat de Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, prin Centrul de Formare pentru Educație Digitală al instituției, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Iași.

La sectiunea gimnaziu, premiul I a fost luat de Maria Lorena Iacob, de la Liceul Teoretic Bogdan Voda din Halaucesti, coordonata de profesoara Aissa Neculăeș, iar premiul special pentru pactul verde european, de catre Andreea Amarandei, de la Scoala Gimnaziala Muncelu de Sus, coordonata de profesoara Sorinela Bruma. Lucrarile celor doua tinere castigatoare au fost alese din aproape 250 de creatii din tot judetul.

Concursul a avut ca tema Ziua Europei – celebrata pe 9 mai. Prin creațiile elevilor, au fost puse în evidență contribuțiile României la patrimoniul cultural al spațiului european, acestea reprezentând, în același timp, o manifestare a adeziunii la valorile sale fundamentale – democrație, toleranță, egalitate, grijă pentru viitorul planetei.

Castigatorii vor fi premiati miercuri, 2 iunie, începând cu ora 13:00 în amfiteatrul Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Iasi.

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Cea mai tristă zi din an – teorie demontată de pășcăneni

Pascanenii au demontat teoria conform carei, cea de-a treia...

Facturile la utilități – fior rece în institutiile publice din Pascani

Facturile la utilitati pun deja presiune pe bugetele institutiilor...

Noii directori de la școlile din municipiul Pașcani. Ce vor să facă

Directorii din scolile din municipiul Pascani au preluat luni,...

Pașcaniul, în scenariul galben. Noi reguli de marți, 18 ianuarie – DOC

Municipiul Pascani a intrat, din nou, in scenariul galben,...

Ministrul Dezvoltării, întalnire cu primarii pentru proiectele de investiții

Tolba cu promisiuni privind proiectele de investitii in judetul...