Slider

În noaptea de 22/23 iulie a.c., în intervalul orar 22:00-02:00, poliţiştii păşcăneni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă, îndeseobi în zonele frecventate de tineri (cluburi, discoteci, baruri), cât şi pentru constatarea faptelor ilegale de comerţ. La acţiune au participat poliţişti de la structurile de investigaţii criminale, ordine publică şi investigarea criminalităţii economice.

Au fost verificate 5 discoteci, cluburi şi alte localuri publice, fiind legitimate 27 de persoane şi controlate 6 autovehicule. Poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.600 lei, dintre care 6 conform Legii nr. 61/1991.

Spre exemplu, un tânăr, de 26 ani, din mun. Paşcani a fost prins, în jurul orei 23:50, în timp ce arunca cu pietre într-un autoturism declarând că a intenţionat să se răzbune pe angajaţii societăţii pentru că nu l-au lăsat să intre în obiective asigurate de aceştia; în cauză s-a luat măsura sancţionării cu amendă în valoare de 400 lei, pt. încălcarea prevederilor Legilor nr. 61/1991 şi s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

Un tânăr, de 26 ani, din mun. Paşcani, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991, întrucât a provocat scandal şi a adresat injurii mai multor persoane.

 

IPJ IASI

loading...