Slider

În seara aceasta la Dialoguri Esențiale, începând cu orele 18.30, tema pusă în discuție este una de actualitate și de interes pentru toate generațiile și în special pentru cele care se formează și care trebuie să aibă la bază principii sănătoase de viață, vizând educația și formarea individuală și colectivă, pe toate planurile: intelectual, fizic, spiritual.

Astfel, dialogul propus are în centru idei practice și principii despre ”Cum să trăim frumos și sănătos” iar invitatul emisiunii este maestrul Ovidiu Covaci, antrenor emerit și personalitate marcantă în lumea sportului la nivel național și internațional, de anul acesta și de cetățean de onoare al Municipiului Pașcani.

Activitatea lui Ovidiu Covaci este una impresionantă, el fiind cel care practic coordonează stilul Qwan Ki Do în România din anul 1984, cât și în Europa de Est, fiind în același timp antrenorul principal al lotului național, având contribuţii personale notabile la susţinerea şi dezvoltarea Artelor Marţiale pe plan intern şi internaţional: Vicepreşedinte al Federaţiei Române de Arte Marţiale; Director Tehnic Naţional al stilului Qwan Ki Do; Responsabil pentru Europa de Est în cadrul World Union of Qwan Ki Do; Responsabil Comisie arbitraj tehnic în cadrul W.U.Q.K.D.
covaci si maestrul
El este cel care a înființat Clubul Sportiv Long Ho Paşcani în 1990, iar prin intermediul lui s-au afirmat foarte mulți copii și tineri, ducând numele municipiului și al țării cu cinste peste hotare și venind mereu de la competiții cu premii importante.
Maestrul Ovidiu Covaci este un formator de oameni, sufletele care trec prin mâinile lui, având parte nu numai de o dezvoltare fizică și sportivă de excepție, ci și de o adevărată cultură a valorilor morale, asumate ca principii de viață, motiv pentru care avem mereu ceva de învățat de la el și este în măsură să răspundă întrebărilor dumneavoastră.

Ce presupune dezvoltarea fizică sănătoasă? Ce legătură are ea cu dezvoltarea spirtuală?
Ce rol are alimentația în dezvoltarea organismului pe toate planurile?
Cum contribuie mișcarea și sportul la o dezvoltare sănătoasă pe toate planurile?
Cum dobândim echilibrul interior?
Cum învățăm să ne gestionăm trăirile și să funcționăm după principii sănătoase?
Care sunt consecințele unei vieți aplecate către valorile materiale?
De ce să-i ajutăm pe cei din jur?
Ce rol avem în comunitate?
Cum să ne schimbăm modul de viață pentru a trăi frumos și sănătos?

Diseară veți afla răspunsurile la aceste întrebări și la altele formulate de realizatorul emisiunii sau chiar de dumneavoastră pe această temă, așadar vă așteptăm intervențiile prin comentarii la acest articol sau direct în emisiune, doar prin sms la numerele de telefon: 0745903243 și 0723276029.
Menționăm că întrebările care vor include atac la persoană sau injurii nu vor fi anunțate public.

Amintim că emisiunea ”Dialoguri esențiale” aduce în fața telespectatorilor în fiecare săptămână, invitați de interes pentru comunitate, dispuși să se implice prin propriul exemplu și prin atitudine în viața celor din jur.

Slider
loading...