17.7 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Declarație politică în Parlament a deputatului Vasile Axinte – Judeţul Iaşi trebuie să iasă din «izolare»!

Declarație politică în Parlament a deputatului Vasile Axinte – Judeţul Iaşi trebuie să iasă din «izolare»! Aceasta este redată în rândurile de mai jos:

Judeţul Iaşi a fost, de-a lungul timpului, văduvit de finanţările de care avea nevoie. În primul rând vorbim despre finanţările în infrastructura rutieră, fiind necesară construirea Autostrăzii Est -Vest, dar şi două drumuri-expres, care să lege judeţul Iaşi de graniţa de nord a ţării. Tot la acest capitol, amintim şi modernizarea drumurilor naţionale care străbat acest judeţ, unele sectoare de drum fiind într-o stare precară tocmai acum, în preajma sezonului rece. Apoi vorbim de infrastructura feroviară, sectoarele de cale ferată fiind reabilitate parţial sau nereabilitate în ultima perioadă, ceea ce înseamnă o viteză redusă de deplasare a garniturilor de tren şi un mare discomfort pentru călători.

Trebuie modernizată şi infrastructura aeriană, amintind aici de lungirea pistei Aeroportului Internaţional din Iaşi, astfel încât să poată ateriza în capitala Moldovei orice tip de aeronavă.

Nu putem să nu amintim de infrastructura energetică, atât de necesară dezvoltării optime a comunităţilor umane mari.

Infrastructura medicală era şi ea suferindă până nu demult. Chiar dacă s-a aprobat finanţarea pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” şi chiar dacă demararea lucrărilor pentru noul Spital Regional de la Iaşi este iminentă, mai sunt numeroase unităţi medicale care aşteaptă finanţarea obligatorie – şi aici mă refer la spitalele orăşeneşti sau alte spitale municipale, cum ar fi Spitalul Municipal Paşcani.

Am reţinut recent o ştire cum că municipiul Iaşi a înregistrat cel mai mare număr de naşteri din judeţele României, un fapt îmbucurător într-o perioadă în care ne confruntăm cu un periculos spor negativ al populaţiei şi asta m-a făcut să îmi aduc aminte despre urgenţa finanţării celor două maternităţi din Iaşi, Maternitatea „Cuza Vodă” şi, mai ales, Maternitatea „Elena Doamna” – Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Iaşi – ultima unitate medicală având de urgenţă nevoie de aparatură medicală de ultimă generaţie.

Evident, judeţul Iaşi are nevoie şi de o infrastructură sportivă. În judeţ nu există un stadion nou care să corespundă tuturor standardelor impuse de UEFA, nu avem un bazin olimpic, în timp ce Clujul are două, nu avem nicio Sală polivalentă adecvată, care să sprijine mişcarea sportivă din România.

Şcolile nu au suficiente terenuri de sport, care să beneficieze de un gazon artificial decent, desfăşurarea orelor de sport pe bitum făcând încă legea la Iaşi.

Şi, nu în ultimul rând, nu avem locuinţe pentru tinerii noştri, nu avem locuinţe pentru cazurile sociale care aşteaptă, în regim de urgenţă, o mână întinsă de autorităţi.

Guvernul României ar trebui să cunoască, în prag de centenar, că între 1916 şi 1918 Iaşiul a fost şi capitala ţării, într-un efort disperat de a ţine pe harta Europei această ţară cotropită de puterile centrale şi, ca atare, ar trebui tratat cu mai mult respect şi atenţie!

Nu uitați că zilnic aveți noutăți pe pagina de facebook – https://www.facebook.com/vasileaxintedeputat 

Alte articole