Slider

De la sfârșitul acestei luni, ștampilele nu mai sunt necesare pe documente oficiale. Statul promite chiar că îşi va sancţiona instituţiile şi funcţionarii care vor mai cere ştampile pe documente din luna august. Nici contractele şi înscrisurile încheiate cu autoritățile publice nu vor mai fi ştampilate.

Robert Croitoru are o firmă de contabilitate. Ani de zile a lucrat cu tot felul de ştampile pentru milioane de documente ale firmelor cu care a colaborat. A răsuflat uşurat acum doi ani când guvernul a decis eliminarea ştampilelor inutile, ale firmelor în special. Recent, însă, a fost întors din drum când a fost să plătească la Direcția de Taxe Locale. Pentru o ştampilă.

Şi medicii de familie sunt încă obligaţi în unele judeţe să ştampileze documentele pentru Casele de Asigurări. Ei susţin că după eliminarea ştampilei ar trebui să se renunţe şi la tipărirea biletelor de trimitere sau a actelor pentru concediile medicale.

Prima eliminare a ştampilei de pe documente administrative şi comericale a fost făcută acum doi ani. Din august, toate instituţiile statului trebuie să se alinieze acestei decizii, altfel se vor aplica sancţiuni. Obligația ștampilării rămâne însă valabilă pentru persoanele juridice de drept public.

Sursa

 

loading...