15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Cum poţi plăti o taxă mai mică la salubritate

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubritate Iaşi schimba regulile privind plata taxei de salubritate de către cetăţeni. Noutatea constă în introducerea unui sistem voluntar şi individual de plată care ar duce la diminuarea taxei cu până la 20%,  prin scăderea cantităţilor de gunoi colectate. Mai exact locuitorii interesaţi să plătească mai puţin trebuie să solicite ca gunoiul să fie ridicat de două ori pe lună nu în fiecare săptămână. Sistemul ar urma să fie aplicat mai degrabă  locuitorilor de la  case,  prin intermediul Primăriilor.

Nici bine nu ne-am obişnuit cu trecerea de la factura la plata taxei de salubritate, că apar noi informaţii privind plata acesteia după desemnarea operatorilor în urma licitaţiilor. Directorul asociaţiei judeţene de salubritate a explicat că există posibilitatea că locuitorii care vor să plătească o taxă mai mică să solicite ca gunoiul să fie colectat mai rar, de două ori pe lună nu în fiecare săptămână.
Cererile ar urma să fie depuse la Primărie după desemnarea operatorilor iar reducerile ar putea fi între 10 şi 20%. Sistemul va fi aplicat mai degrabă locuitorilor de la case, din oraşe, subventii sau comune. La bloc o astfel de individualizare este aproape imposibilă. În schimb asociaţiile de proprietari pot solicita pubele mai mici de depozitare pentru a plăti o taxă mai mică.
Sistemul voluntar şi individual de plată a taxei de salubritate aşa cum a fost denumită acesta facilitate va funcţiona după regulile fiecărei administratii publice locale, cea care achita facturile operatorilor pentru colectare şi depozitare.
Tot primăriile pot subvenţiona de la bugetul local costurile, aşa încât cetăţenii să plătească mai puţin. Taxa poate fi diminuata şi dacă cantităţile de gunoi depozitate vor fi mai mici, în urma colectării selective şi valorificării deşeurilor reciclabile. Primăriile vor achita doar în funcţie de cantităţile de gunoi depozitate iar banii rămaşi vor duce la diminurea taxei în anul următor, a explicat directorul asociaţiei judetene.
Menţionăm că pentru anul 2018 la nivelul judeţului Iaşi taxa de salubritate a fost stabilită la 8,78 lei în mediul urban şi 4,06 lei în comune. Pentru anul 2019 taxa ar urma să fie de 9,07 lei/lună pentru fiecare persoană la oraş şi 4, 2 lei în mediul rural. La Paşcani în momentul de faţă taxa este de 10, 16 lei de persoană pe lună dar urmează să fie aceiaşi că în tot judeţul după desemnarea operatorilor.

FOTO: RAZVAN GHEORGHIU , DIR ADIS

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...