15.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

CRIZĂ mare de sânge la Iaşi! Operații amânate, rugăminți fierbinți pe Facebook

„Vă rog din suflet, dacă este cineva cu grupa B III negativ sau 01 negativ şi poate să doneze sânge, l-ar putea salva pe tatăl meu!”, face cineva un apel disperat pe un grup de Facebook. Totodată, un bărbat ars este amânat de două zile de la operaţia care îl poate salva. Situaţia este de o gravitate maximă.

Bolnavii din spitale au nevoie de sânge. Familiile pacienţilor, alături de medici şi reprezentanţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină, fac un apel comun către ieşeni: „Avem nevoie de sânge pentru bolnavii din spitale“.
În ultima săptămână, la CTS au donat zilnic în jur de 50 de donatori, mult sub necesarul zilnic de sânge din spitalele ieşene. Ieri, de exemplu, din 62 de oameni care s-au prezentat la centrul de transfuzie, au donat propriu-zis 46. Nevoia urgentă de sânge este resimţită de bolnavii cu grupe de sânge cu Rh negativ.

Operaţia pacientului Gheorghe Foceag, bărbatul în vârstă de 71 de ani din Botoşani internat în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu arsuri pe aproape jumătate de corp, a fost temporizată două zile pentru că medicii nu au avut pe stoc sânge grupa 01, Rh negativ. Cu toate că familia pacientului a donat în Botoşani înainte de intervenţie, având în vedere că, legal, donarea nu se face nominal, bărbatul a fost operat abia după ce stocurile Spitalului „Sfântul Spiridon“ au fost refăcute.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole