0.8 C
Paşcani
vineri, ianuarie 21, 2022

Creșă mică în spatele RAGCL. Legislativul local, convocat din nou

Legislativul pășcănean este convocat în ședință de îndată pentru a hotărî amplasamentul noii creșe din municipiu. Ședința este programată pe 20 octombrie de la ora 9:00, iar, cu jumătate de oră înainte, va avea loc ședința comisiilor de specialitate reunite.

Convocarea a fost făcută după ce în cursul zilei de marți, primarul Marius Pintilie și consilierul local Mihai Dediu, din partea opoziției s-au întâlnit pentru a analiza terenurile disponibile pentru astfel de investiție.

După verificarea hărților s-a ajuns la concluzia că municipalitatea va pune la dispoziția Companiei Naționale de Investiții (CNI), terenul necesar pentru construirea unei creșe mici în spatele regiei de termoficare. Menționam că, în cursul zilei de luni a avut loc o altă ședință pe aceeași temă. Primarul Marius Pintilie a propus ca noua creșă să fie amplasată pe terenul dat în folosința CNI pentru construirea a două blocuri ANL. Demersuri au fost făcute acum câțiva ani de zile, dar până acum investiția nu a fost realizată. Consilierii din opoziție au cerut edilului ca terenul să rămână alocat pentru construirea de locuințe pentru tineri, iar creșa să fie amplasată pe o altă suprafață de teren. Proiectele pregătite au fost amânate pentru a fi modificate.

Mentionam ca pentru prima variantă, de creșă mică cu 40 de locuri, este nevoie de o suprafata de teren de. 2.600 mp, iar costurile pentru acest obiectiv se ridică la cca. 12 milioane de lei.

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

ApaVital SA închiriază utilaje de la patru societăți! Vor fi folosite la extinderea rețelelor

Mai multe utilaje vor fi închiriate de ApaVital SA....

100 de porții de fasole cu cârnați gratuite, la Mon Jardin, de Ziua Unirii 

Invitație pentru pofticioși! Deoarece Ziua Unirii este un prilej de...

Case gratis sau 5.000 de euro, pentru cei care se mută într-un sat din Italia. Condiţia pentru a primi banii

Roseto Valfortore, un "sat fantomă" din sudul Italiei, pune...

Bugetul orașului Târgu Frumos, în dezbatere publică DOC

A fost publicat proiectul de buget și lista de...