Slider

Ministerul Educaţiei anunţă că a primit peste 160 de reclamaţii din toată ţara, legate de posibile nereguli, potrivit stiritvr.ro. Corpul de Control le-a analizat şi a considerat că 19 dintre ele sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Aşa că, în privinţa lor a sesizat DNA. În aceste cazuri, spune Ministerul, e vorba despre modul „subiectiv” de evaluare a unor CV-uri.

Peste 5.400 de candidaţi au promovat concursul naţional de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct în şcoli.

Ministerul Educaţiei a transmis joi inspectoratelor şcolare o notă în care avertizează că în funcţiile de director şi director adjunct rămase vacanţe după organizarea concursului nu pot fi numite persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de director sau director adjunct în şcolile respective şi nu au participat la concurs, precum şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

Posturile respective vor fi ocupate „prin detaşare în intersul invatamntului sau prin delegarea atribuţiilor”, iar ministrul Educaţiei Mircea Dumitru nu va semna nicio derogare de la metodologie care să permită directorilor care nu au participat sau nu au promovat concursul să îşi menţină funcţia, arată purtătorul de cuvânt la MENCS, Mirabela Amarandei.

Sursa

loading...