Slider

Câştigătorul „titlului“ de anul trecut – Colegiul Naţional – a fost detronat de „Racoviţă“, cele două şcoli făcând anul acesta practic rocada pe locurile I şi II. Pe locurile III şi IV s-a făcut de asemenea rocadă faţă de anul trecut, „Negruzzi“ revenind pe locul al treilea după un an în care a cedat locul Colegiului „Eminescu“. Pentru locurile V şi VI, departajarea s-a făcut la miimi, mediile până la a doua zecimală fiind egale: Liceul de Informatică şi Colegiul „Sadoveanu“ Paşcani. De remarcat şi faptul că „Informatica“, având doar profil real, este dezavantajat mereu din cauza tezelor cu note relativ şi constant mai mici decât şcolile ce au şi secţii umaniste.

Rocadă între locurile I şi II
Pe prima poziţie în acest top realizat de „Ziarul de Iaşi“ se află anul acesta Colegiul „Emil Racoviţă“, cu o medie generală de 9,36, acesta luând locul Colegiului Naţional, aflat în vârful topului anul trecut. În realizarea acestei medii au fost luate în considerare notele obţinute de către 145 de candidaţii, fără cei de la seral sau frecvenţă redusă.
„Orice poziţie într-un top de vârf ne bucură, şi ne confirmă că lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie la noi în şcoală, şi că furnizăm servicii educaţionale de calitate. Asta înseam­nă, în primul rând, seriozitate foarte mare în ceea ce se petrece în sala de clasă şi pe parcursul orelor, profesori care intră la timp la ore, care ies de la ore la timp, iar lucrurile se întâmplă cu o rigurozitate care ne caracte­rizează ca şi cultură organizaţională şi ca instituţie de învăţământ. Iar de aici, coroborat cu ceea ce se întâmplă pe plan extracurricular, încercăm să-i încurajăm, să le sprijinim proiectele, planurile, visurile…“, ne-a declarat Mihaela Gotcu, directorul Colegiului „Racoviţă“.
Acesta s-a clasat anul trecut pe poziţia a II-a în acelaşi top, cu o medie de 9,32.
Pe locul al II-lea anul acesta se află Colegiul Naţional (anul trecut pe locul I), acum cu o medie de 9,29, pentru rezultatele obţinute de cei 151 de candidaţi. În 2016 instituţia de învăţământ obţinuse media 9,36, aceeaşi cu care acum „Racoviţă“ a obţinut locul I. Anul acesta, media tuturor mediilor a fost mai mică la Naţional, chiar dacă doi dintre cei 8 candidaţi cu media zece din judeţ au absolvit aici.
Rocadă şi între poziţiile III şi IV

Pe poziţia a III-a în acest top se află Co­legiul „Costache Negruzzi“, cu o medie de 9,07, urcând anul acesta de pe poziţia a IV-a, pe care s-a aflat în 2016. Media a fost rea­lizată după calcularea mediilor a 145 de candidaţi.
De altfel, „Negruzzi“ s-a aflat în ultimii mulţi ani printre primele trei colegii din oraş în acest top, alături de Naţional şi „Racoviţă“, însă anul trecut, ca o excepţie, a cedat locul Colegiului „Eminescu“.
Colegiul „Mihai Eminescu“ a coborât, ca urmare, anul acesta pe poziţia a IV-a, cu o medie de 8,90, însă trebuie menţionat că numărul de candidaţi la acest liceu a fost mai mare, având 172 de elevi care au intrat în acest calcul, fără să fie luaţi şi cei doi candidaţi care nu au susţinut toate probele.

 

Egalitate la locurile V şi VI
Pe locul V se află Colegiul „Mihail Sadoveanu“ din Paşcani, chiar dacă în calcul au fost luaţi toţi cei 216 candidaţi care au susţinut toate probele de la bacalaureat. Astfel, liceul a obţinut media 8,548.
Este însă nedrept să acordăm acest loc V doar acestui liceu: a depăşit cu foarte puţin Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi, care a avut o medie de 8,542, cu 167 de candidaţi.
Practic, cele două şcoli au avut aceeaşi medie până la sutimi – 8,54 -, diferenţa făcându-se doar strict matematic, statistic, la miimi. Trebuie menţionat însă că la liceul din Paşcani s-au înregistrat un candidat respins şi trei neprezentaţi, care nu au avut încheiată o medie finală, dar şi un candidat respins cu media 5,83, comparativ cu Liceul de Informatică, unde a fost doar un elev respins şi unul neprezentat.

 

Sursa Ziarul de Iasi

loading...