More

    Cine sunt membrii comisiilor de administrație la Biblioteca Municipală, Casa de Cultură și Clubul Sportiv

    Array

    Modificării importante în consiliile de administraţie ale instituţiilor aflate în subordinea Primăriei Paşcani. În şedinţa de astăzi consilierii locali au aprobat noua componentă a acestora.

    La Casa de Cultură, aleşii locali au hotărât ca Daniela Calistru, Mihaela Spiridon, Ruxandra Filipescu, Vasile Haldan şi Carmen Apostol să facă parte din consiliul de administraţie. Înainte de vot viceprimarului municipiului, Gabriela Nedelcu a venit cu o propunere. Aceasta a sugerat ca vechiul CA să rămâne în continuare deoarece au avut rezultate bune. Consilierii au hotărât însă să facă o schimbare.

    Discuţii au fost între aleşii locali la propunerile pentru Biblioteca Municipală. Primul care a făcut nominalizări a fost grupul PSD. Acesta a propus ca directorul, Mihaela Cojocaru să fie preşedinta CA, iar Vasile Haldan, Vasile Avramiuc şi Carmen Apostol membri.

    Opoziţia nu a fost de acord cu numărul nominalizărilor, mai ales că le rămânea o singură propunere de făcut. Situaţia a fost însă salvată de Vasile Avramiuc care a hotărât să se retragă, astfel PSD a avut două propuneri şi PNL alte două.

    Şi la Clubul Sportiv a fost schimbat consiliul de administraţie. Începând cu şedinţa de astăzi, acesta va fi format din Bogdan Mandric, Sorin Năcuță, Ionuţ Prodan, Ciprian Pintilie şi Bogdan Agafiţei.

    Menţionăm că tot în şedinţa de astăzi s-au constituit consiliile de administraţie la Spitalul Municipal de Urgenţă şi unităţile de învăţământ din Municipiu.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Peste un milion de teste rapide Covid-19 vor ajunge în școli. Peste 4.000 au fost făcute până acum

    4.375 de teste au fost folosite până în prezent în şcoli, 92% dintre acestea având rezultat negativ, a anunţat Ministerul Sănătăţii, vineri, într-un comunicat...

    În martie începe recensământul de probă al populației. Amenzi pentru românii care refuză să participe

    În martie, începe recensământul de probă al populației. Noutatea este că cei selectați vor avea posibilitatea să completeze singuri, on-line, formularul cu întrebări.   Există desigur...

    Elevii de la ,,Miron Costin” premiați la Concursul Internațional Pro-Lectura

    C.P. La inițiativa Asociației Generale a Învățătorilor din Republica Moldova, semestrul al II-lea a debutat sub semnul competitivității, Concursul Internațional Pro Lectura aliniind la...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Înapoi
    Discuta pe Facebook
    Discuta pe Whatsapp