4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Centrele de vaccinare, aproape pustii, unele sunt deschise doar câteva ore pe zi

Cu puțin noroc, astăzi sau mâine am putea atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate. Ieri erau 4 milioane 983 de mii și cum în ultima perioadă s-au vaccinat zilnic între 10 și 15 mii de persoane, probabil că pragul de 5 milioane nu e chiar așa departe. Desi romanii sunt reticienti in ceea ce priveste vaccinarea si numarul celor care se imunizeaza a scazut simtitor, în majoritatea statelor europene, vaccinarea încă se face cu programare, după criterii stricte. Sunt puține locuri unde tinerii se pot vaccina la liber, doar cu buletinul.

 


În primăvară, premierul Cîțu spunea că ținta de 5 milioane de persoane va fi atinsă pe 1 iunie. Tot atunci, domnia sa spunea că pe 1 august vor fi vaccinați 10 milioane de români. Practic, suntem la jumătatea obiectivului stabilit de premierul Cîțu în urmă cu câteva luni. Recent, șeful Guvernului și-a nuanțat declarația din primăvară:

Florin Cîțu, premierul României:“Ceea ce face Guvernul și am făcut foarte bine a fost să creăm condițiile pentru a avea vaccinați, și 5 milioane, și 10 milioane, am achiziționat dozele de vaccin, am creat spații de vaccinare, am ajuns la posibilitatea să avem 150 mii de persoane vaccinate pe zi. Tot ceea ce a ținut de Guvern, de a avea condițiile, de a avea acest număr de persoane vaccinate, am făcut”. 

Cu toate că domnul Cîțu spune că Executivul a făcut tot ce se putea face, prin centrele de vaccinare suflă vântul. Victor Marin a mers în câteva dintre ele iar atmosfera este… dezolantă, ca-ntr-o gară părăsită.

Gara de Nord. Mă aflu în fața Centrului de Vaccinare și în cele 20 de minute de când sunt aici, nu am văzut pe nimeni să intre sau să iasă. Paradoxal, e unul dintre centrele cu rezultate destul de bune, având în vedere ce se întâmplă în ultima perioadă. Ieri s-au vaccinat 57 de oameni, dar atenție, numărul călătorilor din Gara de Nord este de aproximativ 10 mii pe zi. Plus rudele și prietenii care vin să îi conducă. Hai să vedem ce spun medicii de aici.

– Medie noastră este de 46, 47 de persoane vaccinate zilnic. Până acum, am vaccinat cam 1.800 de oameni. 

– De când? 

– Din 16 iunie, prima zi de funcționare a centrului.

 – Și vaccinați cu Jonhson&Jonhson? 

– Doar cu acesta. 

– Am avut foarte mulți solicitanți și din străinătate. Și din Uniunea Europeană, și din afara ei. Din păcate, pe cei care nu sunt din U.E., îi putem vaccina doar dacă au permis de ședere. 

– Zilele trecute au fost și 15, 10, sau 0 vaccinari cu Astra Zeneca în toată țara. Dumneavoastră aveți, doar aici, 40 și ceva de persoane vaccinate. E drept, cu Jonhson. 

– Da. Cei mai mulți, am avut 95. Dar s-a întâmplat într-o singură zi.

Cu ceva noroc, am prins momentul în care cineva s-a vaccinat în centrul din Gara de Nord. Și nu, omul nu venise cu trenul.

–M-au convins copiii. Ăsta e unul dintre motive. 

– Ei sunt vaccinați, îmi imaginez. 

– Da. Și al doilea motiv, situația din țară, că numai nenorociri aud. Mi-e groază să ajung în spital sau altceva, Doamne ferește. 

– Sunteți din București? 

– Da. Am mai fost și la Romexpo, dar acolo nu au vaccinul acesta. 

– Deci a contat că se face cu o singură doză. 

– Da. Poate nici eu nu îl făceam, dar v-am spus. Copiii m-au convis. 

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...