-1.8 C
Paşcani
miercuri, decembrie 8, 2021
Array

Cei peste 25 mii de fermieri ieşeni, avertizaţi de autorități să nu dea foc la mirişti

Conform unui Ordin de ministru dar şi a altor prevederi, agricultorii care deţin teren arabil, inclusiv pajişti temporare, nu au voie să ardă miriştile sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor de grâu, cartof, porumb, rapiţă, floarea soarelui, etc.

Acelaşi avertisment este valabil şi pentru mirişti sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare, precum şi vegetaţia pajiştilor permanente.

„Obiectivul acestei condiţii este menţinerea materiei organice în sol şi prevenirea poluării atmosferei, prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor şi resturilor vegetale, precum şi menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente. Pentru agricultorii care nu respectă condiţia se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi şi al măsurilor de sprijin, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate, indiferent de suprafaţa arsă”, au precizat reprezentanţii APIA. Aceştia mai precizează faptul că au încheiat protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a condiţiilor agricole şi de mediu. Astfel, toate aceste instituţii vor putea da amenzi celor care ard miriştile. Măsurile sunt luate în condiţiile în care, în anii trecuţi, au fost înregistrate foarte multe incendieri. Menţionăm faptul că în prezent, în judeţul Iaşi există 25.500 de fermieri iar suprafaţa de teren pentru care s-au cerut subvenţii de la APIA anul acesta este de 256.000 de hectare.

Sursa Ziarul de Iasi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Relaxări de Sărbători. Interdicțiile de circulație și masca obligatorie pe stradă, eliminate. La mall se poate intra și cu test negativ

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus marți, în cadrul hotărârii de prelungire a stării de...

Guvernul pregătește relaxări de sărbători. Ciucă: Vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine, oamenii să circule

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că în această după-amiază va avea loc o ședință a Comitetului...

Cele mai frumoase coșuri de Crăciun, la cel mai accesibil preț (P)

Sărbătorile bat la ușă, ne facem lista și o verificăm de două ori pentru că se pare...

Spațiu de joacă creativ și educativ, la Școala Gimnazială Muncelu de Sus

C.P. „Școala Gimnazială Muncelu de Sus prin proiectul “Și noi vrem spațiu de joacă creativ și educativ!“,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI