9.5 C
Paşcani
miercuri, octombrie 27, 2021
Array

Cei mai buni traineri în dezvoltate profesională şi personală din România vor fi prezenţi al Iaşi

În perioada 27 – 28 noiembrie 2013, ieşenii sunt invitaţi la Congress Hall Palas, la un eveniment unic, de unde pot afla care sunt paşii de urmat pentru reuşita în carieră sau în relaţiile interumane.

Maratonul Speakerilor este prima acţiune de acest gen organizată la Iaşi, care reuneşte, în acelaşi loc, 16 dintre cei mai buni traineri şi coacheri din România. Evenimentul va avea loc miercuri şi joi, în intervalul orar 10.00 – 22.00, în sala Chopin de la etajul doi al Palas Mall şi se adresează antreprenorilor, persoanelor din vânzări, companiilor mici sau mijlocii şi studenţilor de la facultăţile cu profil business.

Timp de două zile, profesioniştii, veniţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov şi Iaşi, le vor oferi participanţilor consultanţă în domenii precum persuasiune şi negociere, management al resurselor umane, motivaţie, comunicare în business, vânzări şi leadership. Larkin Education, Ella’s Center for Excellence, Dekon Business Solutions, Ascendis, Dynamic Learning, Wisdom Coaching, Noble Manhattan Coaching, Humans, Mind Masters Creative, Exelo Trening & Development, Outdoor 360, BPP Professional Education, Scotwork SEE, Sociodrama Centre, Know Team şi Brumm Consult sunt companiile de training participante la eveniment. Dupa cum spune oradeiasi.ro printre speakeri se numără şi Iulian Penescu, desemnat în 2010 „Cel mai popular trainer al anului”, de către Business –Edu Awards. La Congress Hall, Iulian Penescu va susţine o prezentare despre importanţa poveştilor şi a exemplelor pentru a vinde sau a motiva angajaţii. Publicul va primi sfaturi şi despre cursurile de perfecţionare în domeniul financiar, leadership şi calităţile de succes ale unui lider, valorificarea la maximum a potenţialului angajaţilor, despre cum ajută business coaching-ul antreprenorii şi managerii şi multe altele.

Biletele sunt disponibile la Centrele Info Palas Mall, valoarea acestora fiind de 30 lei/zi, pentru 8 ore de workshop-uri antrenante sau de 50 lei/pentru 16 ore de curs, în cele două zile ale evenimentului. Studenţii beneficiază de o reducere de 50%, costul de participare pentru aceştia fiind de 15 lei/persoană, respectiv 25 lei/persoană.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Decizie de ultimă oră! Senatul a respins obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

Plenul Senatului nu a reușit să adopte, miercuri, propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi...

Trecem la ora de iarnă în weekend

În weekend trecem la ora de iarnă, iar ceasul se dă cu o oră înapoi, ceea ce...

Deputatul Sorin Năcuță: Sprijin real pentru agricultori și crescătorii de animale

Sprijin real pentru agricultori și crescătorii de animale! Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că au fost...

Deputatul Sorin Năcuță: program guvernamental pentru susținerea activității IMM-urilor VIDEO

Ca membru al Comisiei de Politici Economice am susținut astăzi în Parlament, adoptarea Ordonanței de Urgență 118/2020...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI