14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Căldura se scumpeşte cu 10%. De cand si in ce conditii

Căldura se va scumpi în prag de iarnă, la sistemul centralizat din Paşcani. Măsură ar urma să fie aplicată din luna noiembrie sau decembrie a acestui an. Deocamdată este vorba despre o solicitare a conducerii RAGCL care va fi supusă aprobării Consiliului de Administratie al societăţii si Consiliului Local, apoi noul tarif va fi trimis spre avizare Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energiei.

Directorul regiei spune că ar fi vorba de o majorare a preţului de producţie de cca 10% de la 391, 75 la 425 sau 430 lei pe gigacalorie, dar efectele ar putea fi simţite doar de agenţii economici nu şi de populaţie. Asta dacă consilierii locali, odată cu majorarea tarifului,  vor mări şi subvenţia la căldură din bugetul local, pentru acoperirea acestei diferenţe.
Conducerea RAGCL sustine că preţul căldurii trebuie sa fie mai mare deoarece de la ultima sa modificare, acum doi ani de zile, au crescut preţurile la gaz şi electricitate dar şi costurile salariale.

În momentul de faţă regia are datorii la furnizorul de gaz de doar 250.000 de lei,  dar are încasata subvenţia la căldură alocată în acest an în proporţie de peste 90%. La acestea se adăugă şi datoriile istorice de peste 40.000 de lei iar pentru o parte din ele  se judecă cu Ministerul FInanţelor.

Pentru reducerea cheltuielilor RAGCL a făcut, în acest an,  o serie de investiţii. Centrala termică CT 10 a fost închisă pe motiv că nu era rentabilă iar abonaţii rămaşi au fost cuplaţi la centrală termică CT 6.

Menţionăm că în momentul de faţă preţul de vânzare al căldurii la populaţie este de 265 lei pe gigacalorie, diferenţa din preţul de producţie fiind acoperită sub formă de subvenţie de la bugetul local. La sistemul centralizat de incalzire au mai rămas branşate mai puţin de 3000 de apartamente.

Alte articole