11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Biserica „Sfantul Gheorghe” din Hirlau a fost resfintita – VIDEO

Biserica „Sfantul Gheorghe” din Hirlau a fost resfintita

S-a scris inca o pagina de istorie, duminica, 1 iulie 2018, in orasul Hirlau, cand a avut loc resfintirea bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Curtea lacasului de cult a fost plina de oameni de la primele ore ale diminetii, in asteptarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei dar si al I.P.S. Mitrofan, Mitropolit de Lugansk si Alchevsk – Ucraina.

Primirea inaltelor fete bisericesti a fost facuta de localnici imbracati in straie traditionale, care au oferit paine si sare.

Evenimentul religios a continuat cu slujba de resfintire, Sfanta Liturghie si slujba de pomenire a ctitorilor, oficiata de cei doi mitropoliti si un sobor format din peste 25 de preoți și diaconi. Raspunsurile la strana au fost date de corul Basileus al Seminarului Liceal Ortodox Sfântul Vasile din Iași.

A urmat apoi cuvantul de invatatura al IPS Teofan, discurs care a fost ascultat cu mare atentie de credinciosii prezenti.

Un moment deosebit a fost si acordarea Crucii patriarhale parintelui paroh Dumitru Tincu, fiind cea mai mare distinctie pentru clerici.

După încheierea slujbei, toți cei prezenți s-au închinat, trecând prin Sfântul Altar.
Mentionam ca biserica a fost construita de catre Sfantul Voievod Stefan cel Mare in anul 1492, iar sub peretii lacasului de cult se afla temeliile a altor doua constructii. Este inclusa pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 si este parte a ansamblului Curții domnești, alături de ruinele acesteia.

Alte articole