12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Bani putini si alocați târziu, pentru asociații si fundații

Administratia locală din Pașcani intarzaie, fără motiv, procedurile pentru finanțarea asociațiilor si fundațiilor. Consilierii au aprobat alocarea de la bugetul local a sumei de 100 000 lei, bani care pot fi obținuți de ONG-uri doar in urma unui concurs de proiecte. Calendarul si condițiile încă nu au fost publicate, desi suntem aproape de jumătatea anului. Administratorul public Claudiu Bodoasca a explicat ca, mai întâi, trebuie completata comisia de evaluare a proiectelor, apoi va fi publicat anunțul cu toate condițiile de participare.

Proiectul de hotărâre trebuie aprobat de consilierii locali, dar nu se afla pe ordinea de zi a ședinței de la sfârșitul acestei luni, așa cum a spus primarul Marius pintilie.

Conform unor surse neoficiale o parte din banii alocați pentru ONG-uri ar fi fost cheltuiți deja pentru finanțarea obligațiilor asumate de administratia locală, in cadrul unui proiect inițiat de tinerii pascaneni pentru amenajarea unui parc. In contextul in care in programul anual sunt trecute mai multe activități culturale care sa fie organizate de sau împreună cu una dintre asociațiile din Pașcani, ramane de văzut când si ce bani vor mai fi de împărțit in acest an organizațiilor non- profit, si mai ales după ce criterii.
Menționăm ca la Pașcani sunt înregistrate peste 100 de asociații si fundații, majoritatea din ele fără activitate. Anul trecut de la bugetul local a fost alocată suma de 50 000 lei pentru confinanțarea proiectelor propuse de ONG-uri, 10% din costuri fiind suportate de beneficiari. Proiectul de alocare a sumelor a fost aprobat la sfârșitul lunii noiembrie, in urma unor contestații. Au fost finanțate de la bugetul local Asociația “ Șansa 2010” cu 26160 lei, “Asociația Sola In Deo Sors” cu 8000 lei si “Asociația Club Sportiv Siretul Pașcani” cu 15840 lei.

Alte articole