More

    BACALAUREAT 2014: Candidaţii susţin astăzi proba obligatorie a profilului, la matematică sau istorie

    Array

    Bacalaureatul din sesiunea iunie-iulie de anul acesta continuă, miercuri, cu proba scrisă obligatorie a profilului, pe care absolvenţii profilului real o vor da la matematică, iar cei de la uman, la istorie.

    Probele scrise au început luni, cu proba de limba şi literatura română, pentru care au fost pregătite două tipuri de subiecte – unul pentru absolvenţii profilului real şi un altul pentru cei de la uman.

    Marţi a avut loc proba scrisă de limba şi literatura maternă, iar vineri se va desfăşura cea la alegere a profilului şi specializării (geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică sau psihologie).

    Rezultatele vor fi afişate în 7 iulie, până în ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii (între orele 12:00 – 16:00), care vor fi soluţionate în perioada 8 – 10 iulie. Rezultatele finale vor fi anunţate la 11 iulie.

    Examenul se desfăşoară în 527 de centre de examinare.
    Bacaluareatul 2014 a început la 10 iunie, primele probe fiind cele orale: limba română (10-12 iunie), limba maternă (11-13 iunie), evaluarea competenţelor digitale (16-20 iunie) şi limbă străină (23-27 iunie).

    La probele orale, elevii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Însă candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.

    Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

    Anul trecut, la sesiunea iunie – iulie a bacalaureatului, promovabilitatea a fost de 55,4%, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestaţiilor. Potrivit aceloraşi rezultate, au promovat bacalaureatul 62 la sută dintre absolvenţii de clasa a XII-a din promoţia 2012 – 2013 şi 30,6 la sută din absolvenţii promoţiilor anterioare.

    După soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la nivel naţional a crescut cu un procent, la 56,4%, 63,1 la sută dintre absolvenţii promoţiei 2012 – 2013 şi 31,7 la sută dintre absolvenţii promoţiilor anterioare promovând examenul.
    Sursa Mediafax

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Să fim oameni, nu roboți!

    Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este cel puțin o persoană singură sau o...

    O femeie din București își caută mama. Aceasta s-ar fi stabilit în Pașcani

    O femeie din București își caută mama. Aceasta s-ar fi stabilit în Pașcani. //

    Paște fără tichete sociale pentru pășcănenii cu venituri mici! Viceprimarul Rățoi: Sunt bani aruncați pe apa Sâmbetei! Pintilie: În calitate de președinte al PNL...

    Pășcănenii cu venituri mici nu vor primi, in acest an, tichete sociale de Paste. Hotărârea a fost luată de legislativul pascanean, întrunit in ședința...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet