18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Meteo pentru 25 octombrie

Miercuri (25 octombrie) Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Astfel, cerul va fi variabil cu înnorãri temporare, dar numai pe arii restrânse şi ploi slabe – ziua în regiunile sud-vestice şi de sud, iar noaptea cu totul izolate în cele nord-vestice şi de nord. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri, în prima parte a intervalului în sud-estul ţãrii. Regimul termic, mai scãzut decât cel specific datei, va fi caracterizat de maxime cuprinse între 8…9 grade în nordul Moldovei şi 15…16 grade în Dealurile de Vest. Temperaturile minime se vor încadra între 0 şi 9 grade.

Se pare că ziua de miercuri pentru județul Iași se anunță una cu cer parțial înnorat iar șansele de precipații vor fi din ce în ce mai mici. Specialiștii anunță aer polar pentru următoarea perioadă iar maximele nu vor depăși 7 grade Celsius în orele de vârf. Vântul va sufla slab până la moderat.

Alte articole