9.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

ApaVital prognozează investiţii de aproape două miliarde de lei în următorii trei ani

Programul de investiţii al ApaVital este aproape jumătate din întregul buget al operatorului de apă pe anul în curs. Compania a estimat venituri de circa 170 milioane lei, în timp ce cheltuielile de investiţii sunt de peste 82 de milioane lei. Din această sumă, circa 32 milioane lei reprezintă o sumă rezervată pentru investiţiile de anul viitor. De menţionat că ApaVital ar putea accesa, în 2018, în cadrul Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM), un proiect european de amploare, dar lucrările de execuţie se vor desfăşura în principal în anii 2019 şi 2020.

Acest lucru poate fi observat şi analizând estimările pentru bugetul de investiţii pe anii următori: 393 milioane lei în 2019 şi 1,4 miliarde lei în 2020, banii urmând a fi asiguraţi din fonduri de coeziune. „ApaVital va depune spre aprobare în anul 2018 aplicaţia de finanţare, urmând ca, după aprobare, să semneze contractul de finanţare. Pentru anii 2019 şi 2020 se continuă strategia investiţională ce vizează terminarea lucrărilor începute din sursele proprii ale unităţii, precum şi implementarea celor 15 contracte din cadrul programului cu finanţare din fonduri nerambursabile“, se arată într-un raport de specialitate întocmit de conducerea ApaVital. În ceea ce priveşte investiţiile pe anul în curs, din cele circa 50 milioane lei care sunt prognozate a fi cheltuite efectiv, ApaVital are în vedere investiţii noi în valoare de 18,7 milioane lei.

 

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Alte articole