Slider

Angajaţii Primăriei Paşcani nu vor protesta mâine, aşa cum au anuntat mai multe administraţii locale din ţară. În urma modificărilor privind legea salarizării, Sindicatul Naţionalal Funcţionarilor Publici a anunţat astăzi în mass-media că în mai multe primarii va fi suspendată activitatea. Nemulţumirea este legată de faptul că salariile din administraţia locală ar urma să fie stabilite de consiliile locale şi judeţene.

Funcţionarii din Primăria Paşcani vor lucra mâine ca într-o zi normală. În contextul în care, aproape în toată ţară au fost anunţate proteste, angajaţii din administraţia locală din municipiu vor fi solidari doar cu vorba, nu şi cu suspendarea activităţii.

Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani, Cristian Menegon, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis o solicitare pentru proteste şi la administraţia din oras, insa nu i se va da curs solicitarii.
Mentionam ca, de dimineata, a fost anunţat în presă că de miercuri angajaţii din administraţia publică vor înceta lucrul, nemulţumiţi de modificările din legea salarizării. Mai exact, nu a fost introdusă o grilă standard, ci salariile ar urma să fie stabilite de consiliile locale şi judeţene.
Actuală forţă politică coordonatoare sfidează Constituţia României, exclude din legea salarizării categoria administraţiei publice locale, sfidează legea privind statutulfuncţionarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Judeţean” a precizat Sebastian Oprescu, preşedintele sindicatului, pentru Mediafax.
Menţionăm că dacă nu se va schimba nimic în zilele următoare, sindicaliştii anunţă că va fi organizat un miting la Bucureşti.

loading...