11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

ACȚIUNE A  POLIȚIȘTILOR DE LA HÎRLĂU, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

ACȚIUNE A  POLIȚIȘTILOR DE LA HÎRLĂU, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

La data de 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit cu produse de contrabandă, a actelor de cerşetorie şi a încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice.

Au fost verificați 33 de agenţi economici, 44 de autovehicule, 11 atelaje hipo și legitimate 109 persoane.

Au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.040 de lei, dintre care 19 conform O.U.G. 195/2002, 9 conform Legii 61/1991, 2 conform Legii 12/1990  și 1 conform altor acte normative.

De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare.

Exemple:

  1. Un bărbat de 35 de ani, din jud. Botoşani a fost sancţionat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 de lei, fiindu-i reţinut certificatul de înmatriculare, întrucât a condus un autoturism pe str. Bogdan Vodă, din oraşul Hârlău, având inspecţia tehnică periodică a autoturismului expirată din anul 2016.
  2. Un bărbat de 66 de ani, din comuna Deleni, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 de lei, întrucât a provocat scandal într-un loc public.
  3. Un bărbat de 52 de ani, a fost depistat oferind spre vânzare produse alimentare ce aveau termenul de valabilitate expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional, produsele alimentare fiind confiscate în vederea distrugerii.

Alte articole