3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Actiune de amploare la Hirlau. Sofer prins in oras cu peste 100 km/ora

La data de 11 februarie a.c., în intervalul orar 08:00 – 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hîrlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit, a faptelor comise cu violenţă, a încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru asigurarea unui climat de ordine corespunzător.

Au fost verificaţi 18 agenţi economici şi legitimate 61 de persoane. De asemenea, au fost controlaţi 7 căruţaşi şi controlate 25 de autovehicule. A fost reţinut un permis de conducere.

Au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 conform Legii nr. 12/1990, 8 conform OUG nr. 195/2002, 1 conform Legii nr. 61/1991, în valoare de 7.685 lei.

Exemple:
1. La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 09:00, un bărbat de 62 ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, întrucât a refuzat să se legitimeze la solicitarea poliţiştilor.

2. La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 10.00 a fost depistat un bărbat, de 30 ani, din com. Scobinţi, în timp ce conducea pe str. Nicolae Iorga, din oraşul Hîrlău, un autoturism cu viteza de 107 km/h. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 zile.

Alte articole