Slider

A început tabăra “Împreună pentru tineri”

 Peste o sută de adolescenți participă în aceste zile la o nouă ediție a taberei Împreună pentru tineri, eveniment organziat de Asociația Șansa 2010 din Pașcani. Plecarea a avut loc în această după amiază când au vrut să marcheze momentul cu lansare de baloane colorate. Tabăra are loc la Muncel și se va desfășura pe parcursul a cinci zile, timp în care vor avea loc zeci de activități sportive sau de cunoaștere.

Și în acest an are loc tabăra pentru adolescenți, eveniment organizat de Asociația Șansa 2010 la Muncel. Cei care s-au înscris și au plătit pentru cele 5 zile 180 de lei au plecat spre o nouă aventură. Ei și-au dat întâlnire pe platoul din fața Primăriei Pașcani, acolo de unde au luat autobuzele spre comuna unde va avea loc evenimentul. Organizatorii spun că s-au înscris 138 de participanți.

Și înainte de a porni la drum, participanții au scris numele asociației și au lansat în aer baloane colorate.

Menționăm că proiectul vizează dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor, prin forme și metode de educație nonformală, cât și prin încurajarea și cultivarea deprinderilor artistice.

 

loading...