0.8 C
Paşcani
vineri, ianuarie 21, 2022

A debutat campania de vaccinare împotriva gripei. Aproape 14.000 de doze, trimise în județ

A debutat campania de vaccinare impotriva gripei. Directia de Sanatate Publica Iasi a anuntat ca joi, 14 octombrie, ca au ajuns la Iasi 13.720 de doze, urmand sa fie distribuite catre cabinetele medicilor de familie, institutii sociale si alte unitati medicale.

 


In această primă etapă, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi va distribui cele 13720 de doze de  vaccinuri antigripale pentru imunizarea impotriva gripei de sezon a copiilor înscriși la cabinetele medicilor de familie, a copiilor din instituțiile sociale și în măsura în care mai rămân doze din această tranșă, acestea vor fi repartizate personalului medico-sanitar din unitățile medicale.

Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Ea se derulează în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii  sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, gravide, copii înscriși la cabinetele medicilor de familie, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sanatatii” informeaza DSP Iasi.

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

100 de porții de fasole cu cârnați gratuite, la Mon Jardin, de Ziua Unirii 

Invitație pentru pofticioși! Deoarece Ziua Unirii este un prilej de...

Case gratis sau 5.000 de euro, pentru cei care se mută într-un sat din Italia. Condiţia pentru a primi banii

Roseto Valfortore, un "sat fantomă" din sudul Italiei, pune...

Bugetul orașului Târgu Frumos, în dezbatere publică DOC

A fost publicat proiectul de buget și lista de...

ANM: Vreme se răcește!

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valorile termice vor fi...